Discutam cu reprezentanții unei echipe. Amici buni. Oameni responsabili, pasionați de volei, care trăiesc pentru volei. Despre arbitri și arbitraj. Cum trebuie să fie un arbitraj ca să fie acceptat favorabil de ambele echipe? Trebuie să fie perfect, fără greșeală? Numai arbitrajele perfecte pot beneficia de această acceptabilitate? Oare ce înseamnă un arbitraj perfect? Un arbitraj fără greșeală? Ce înseamnă fără greșeală? Există faze care pentru una din echipe decizia pare corectă iar pentru cealaltă greșită. Așadar trebuie să eliminăm din ecuație sintagma “fără greșeală”. Nu există arbitraje fără greșeală. Dacă nu există arbitraje fără greșeală atunci nu există arbitraje perfecte? Dacă nu există arbitraje perfecte atunci nu avem meciuri ale căror arbitraje să fie acceptate favorabil de ambele echipe? Dar ele există, deși arbitrii fac greșeli.  

Arbitrii iau decizii pe ceea ce văd. Nu sunt roboți. Uneori nu pot vedea totul. De aceea sunt o echipă. Da, echipa arbitrilor ar trebui să vadă totul! Ar fi perfect. Dar în viața reală nu se întâmplă așa. Avem doi Arbitri scoreri și tot avem greșeli de rotație nesemnalizate. Arbitrul asistent de linie poate greși. Arbitrul 1, dacă este sigur pe ce a văzut, poate întoarce decizia. Dar dacă nu este sigur, dacă mingea este la limită? Merge pe semnalizarea Asistentului de linie. De ce? Datorită instinctului de conservare, ca să se protejeze. Imaginați-vă că ASL arată în teren o minge la limită, iar A1 nesigur zice nu, mingea este out. Peste o oră, după ce văd de zece ori faza, analiștii constată că mingea este posibil să fi fost în teren, așa cum a arătat ASL. Cine e pus la zid? Bă, ți-a arătat și tușierul, ești chior, ești hoț?  

Dacă nu este sigur și datorită instinctului de conservare A1 va merge pe semnalizarea Asistentului de linie.  

Rămâne o problemă: de unde știm că A1 nu a fost sigur pe ce a văzut? Numai antecedentele sale, numai percepția onestității sale de-a lungul timpului și acțiunile sale trecute și viitoare pot da un verdict. Dar meciul s-a terminat demult.