- Un Libero aflat în zona de atac pasează peste fileu, cu două mâini de sus, o minge aflată mai jos decât marginea superioară a fileului. Este regulamentară acțiunea jucătorului?
- O echipă are un jucător foarte înalt care stă lângă fileu, cu fața la adversari și brațele ridicate care depășesc marginea superioară a fileului. Aflat în spatele lui în zona de atac, Libero-ul transmite către terenul advers, prin spațiul de trecere, cu a doua lovitură a echipei, cu două mâini de sus, mingea aflată mai jos decât marginea superioară a fileului. În traiectoria ei aceasta atinge mâinile ridicate ale jucătorului foarte înalt. Mingea atinsă de jucător își schimbă traiectoria și cade în terenul advers. Se acordă punct echipei jucătorului foarte înalt?
About xsxdadmin
This author hasn't written their bio yet.
xsxdadmin has contributed 92 entries to our website, so far.View entries by xsxdadmin
You also might be interested in
Da, mi-au plăcut! La meciul Steaua-Dinamo arbitrii asistenti de linie au avut o prestație foarte bună. Și asta m-a făcut să mă întorc în timp și să mă gândesc că de multe ori coboram din scaun și le reproșam colegilor mei că nu au fost atenți. Eu eram etalonul, eu vedeam cel mai bine, eu și iar eu.[...]
Avem puțini antrenori care să crească jucători de volei. Catedre pentru antrenori avem mai multe. De ce? Nu mai avem oameni pasionați? Ba da, dar pasiunea trece și prin burtă. De ce să-și piardă și sâmbetele și duminicile pe același salariu sau chiar mai mic când pot să rămână profesori de sport cu[...]
Câți membri poate avea o echipă pe banca pentru rezerve[...]
About Me
Former referee
Born, played, refereed, still living.
Recent Posts
Categories
- After the match
- Atack hit
- Before the competition
- Before the match
- Blocking action
- Cugetari
- During the match
- Playing actions
- Playing area and additional equipment
- Procedures
- Regular Game Interruptions
- România, Hartă volei
- Service
- Sportmanlike conduct
- Substitutions
- Team members
- The captain
- The coach
- The Referee Rise
- Thoughts
- Time Out
- Travel
- Uncategorized
- Volei pentru Viitor, Viitor pentru Volei





Leave a Reply
Your email is safe with us.