Vi s-a întâmplat să aveți parte de o organizare perfectă, o sală plină, un spectacol voleibalistic foarte bun și totuși să simțiți că lipsește ceva? Am avut așa un sentiment de neîmplinire. M-am gândit mult să îmi dau seama ce a lipsit. Totul părea bine, colegi tineri, educați, buni arbitri, hotel ok, sala aproape, telviziune, meci excelent, sală plină, atmosferă spectaculoasă, sistem Challenge. Într-un târziu mi-am dat seama ce a lipsit. Sufletul. Totul a fost robotizat, mecanic. Nu a existat plăcerea aceea de a fi împreună, nu  a considerat nimeni necesar să-ți arate orașul (Sosnoviec) sau măcar să-ți vorbească de el. Adevărul este că nu le poți avea pe toate. La Belgrad, la un club mare, Partizan, dar cu posibilități financiare foarte limitate ne-am simțit apropiați, am stat împreună, am vizitat Catedrala, Fortăreața, am fost la o cafenea, am băut Dunia la sediul pentru tenis al clubului, am stat de vorbă. A existat suflet. Nu roboți.