Turcia. Sportul cel mai popular? Fotbalul? Nee. Basketul? Nee. Volei? Daaaa. Am fost surprins să aflu asta dar ei s-au jurat că este adevărat. Dar îi cred. De ce? Hai să vă explic. Complexul Federației Turce de Volei (Türkiye Voleybol Federasyonu ) cuprinde sediul TVF, o sală mare de 4000 locuri (arată cam ca la Blaj), o sală mică de 910 locuri, o sală cu nisip pentru volei pe plajă, un hotel de 4 stele, un restaurant (ca o cantină), un băruleț (pentru cafea, ceai, suc și prăjituri, nu se comercializează alcool), o școală generală, un liceu și un internat.
Total oameni care lucreaza? 110.
De la etajul 5, unde este restaurantul se vede în sala mare și poți urmări meciurile. Noi am stat 7 zile și în fiecare zi (mai puțin una) de la 8.00 până 22.00 erau în sală antrenamente și meciuri. De volei.
Cine îi finanțează? 50% statul și 50% resurse proprii (sponsori, taxe, închirieri, bilete).
Vine publicul? La meciurile echipelor de primă ligă e plin. La liga a IIa ca la noi la Steaua-Dinamo. La liga a IIIa ca la noi la divizia A1 (nu vorbesc de excepțiile Lugoj, Blaj, Galați, ș.a.). La finala turneului U20 Turcia-Serbia sala mică a fost plină: 910 spectatori.
Și în Turcia sunt 4 astfel de complexuri: în Ankara, în Istanbul, în Izmir și în Bursa. Mai există un complex numai pentru volei pe nisip în Antalia.
Câți arbitri de volei sunt în Ankara? Peste 200.
Cât câstigă un arbitru principal la prima ligă la masculin? 40 Euro.
Cât căștigă un observator? 20 Euro. Ei au observatori si la meciurile din liga a IIa.
Arbitrii și Observatorii oficiază doar în și pe lângă orașul în care locuiesc. Foarte, foarte rar vin arbitri din Istanbul la Ankara și invers.
Anomalie? Da, au recunoscut că plata pentru serviciile arbitrilor si observatorilor este anormal de mica dar o vor rezolva cât de curând (cât de curând?).
Ce m-a surprins la acest turneu? Faptul că fiecare știa ce are de făcut. Nu trebuia nimeni să-i împingă de la spate. La ei, cel puțin la acest turneu, nu a existat conceptul nostru “toți fac de toate”. Un nene cu apa și mingile, alt nene cu tabletele și monitorul meu, Befrin cu documentele după terminarea meciului (și aveți nevoie de ceva?), secretariatul cu Buletinul Informativ care era gata la jumătate de oră după meciuri și era transmis echipelor. Totul coordonat ceas de Nilufer.
Coordonare? La fiecare meci lângă mine era un domn care era atent la fiecare solicitare care mi se adresa și “scotea din pământ”, nu știu cum, omul responsabil care să rezolve problema înainte ca eu să apuc să formulez o rugăminte (apă, mingi, nefuncționare tablete, etc).
Amănuntul pe care l-am remarcat? Apa. La fiecare meci, fiecărei echipe îi erau alocate 3 baxuri cu sticle de apă (de 0,5l sau 0,33l). Dacă se termina apa, imediat omul responsabil mai aducea un bax sau două. Fără întrebări, fără comentarii. Noi am fost îndemnați să luăm în cameră apă din sticlele de la restaurant, care erau la discreție. Și mă gândeam cum la un turneu din România la solicitarea unui arbitru străin de a avea apă în cameră i s-a recomandat să mergă la un Lidl din apropiere să-și cumpere sau la un meci internațional în București omul cu apa a adus trei baxuri (cu sticle la 2l) pentru echipa adversă și a fost trimis cu unul înapoi pentru că “lasă bă că le ajunge, beau și ei doi la o sticlă, ce, crezi că noi avem buget nelimitat?” (nota mea: 24 lei costa baxul, asta dacă nu cumva apa era sponsorizată).
Și o ultimă remarcă. Am luat un taxi într-o seară și i-am spus șoferului să ne ducă la sediul Federației Turce de Volei. Și ne-a dus. Fără Waze și fără întrebări. Ankara are 5.400.000 locuitori și e mare, dar Voleiul e cunoscut în Turcia.
Leave a Reply
Your email is safe with us.