În ultimul timp am avut șansa să colaborez cu un grup de foarte tineri arbitri asistenți de linie. Foarte serioși, foarte prompți, săritori, corecți, pedanți chiar, aș putea spune și arătoși.  

La unul din meciurile tari ale campionatului au fost impecabili. Dar la o fază, un atac rapid după care mingea a căzut foarte aproape de linia de fund, unul din ei a ezitat, întârziind o fracțiune de secundă semnalizarea. În fracțiunea aia A1 a fost nevoit și a decis minge în teren dar arbitrul asistent de linie semnalizează out. Moment de confuzie. Având în vedere faptul toate semnalizările anterioare au fost corecte și prompte, la mingi grele, A1 a decis să întoarcă decizia. 

După meci am discutat cu arbitrul asistent de linie întrebându-l ce s-a întâmplat. Evident răspunsul a fost că nu a fost sigur și nu a vrut să greșească.

La aceste mingi ezitarea nu trebuie să existe. De ce nu trebuie să existe? Pentru că e mingea pe care numai tu, ca arbitru asistent de linie, o poți vedea cel mai bine. Dacă întârzii semnalizarea poți primi ajutor de undeva? Ai de unde sau poate cineva să-ți dea o informație care să te ajute? Crezi că poți citi expresiile, mimica jucătorilor? Nuuuu! Nu ai timp ca arbitru asistent de linie (ca A1 este altceva, am alte sfaturi). E mingea ta. E semnalizarea ta. Abia când eziți induci o stare de nesiguranță, de neîncredere. Aici vorbim de oameni onești care acționează în spiritul jocului. Educă-te să nu eziți, să fii prompt, să fii convingător. Chiar și când există Challenge. Atunci chiar că nu trebuie să eziți sau să te simți vinovat pentru că există  posibilitatea unei corectări în cazul unei erori. Și nu te va blama nimeni pentru că ești om și ochiul tau se poate înșela. Subliniez că vorbesc de oameni onești, atenți și de mingi la limită, nu din cele care pot fi văzute și de ștergătorul rapid.