Am asistat la o discuție dintre un antrenor și mătușa unui copil voleibalist care este eminent la școală, care are un fizic de sculptură antică, cu pătrățele, cu umeri largi, un tânăr cu multă îndemânare și inteligență. Mătușa se interesa de viitorul copilului în volei. Antrenorul, foarte onest, i-a spus că deși în prezent este foarte util, faptul că nu va crește (avea el niște  semne care îl îndrumau către această  concluzie) la o înălțime potrivită postului pe care juca sportivul, nu va putea deveni un mare voleibalist. 

Copilul, clasa a noua, știa ce va face. Deja își pregătea parcursul. Se va dezvolta cât mai mult ca  voleibalist, va performa și la școală și va aplica, cu ajutorul sportului, la o facultate din Statele Unite.

Un copil și o familie care gândesc realizarea lui prin prisma voleiului.