Ce părinte își dă, la noi, copilul la volei având în gând că o să devină voleibalist profesionist? Poate fi voleiul o meserie, îi poate oferi mijloacele de existență?  

Parintele își doreste dezvoltarea  armonioasă a copilului, integrarea într-o comunitate sigură, își dorește ca el să socializeze, să se depărteze puțin de  telefon, să se joace în aer liber și cu alți  copii. Părintele gândește că voleiul îi oferă  toate aceste dorințe dar numai până în  clasa a unsprezecea. În clasa a  unsprezecea pun stop. Să lăsam sportul și să ne apucăm de carte, să ia copilul bacul. Nu văd un viitor cu voleiul.

Avem un copil care nu are așa drag de școală dar care are alte abilități. Îl vom îndruma să fie electrician, mecanic, șofer, ospătar, nici prin cap nu ne trece să îl facem voleibalist. La noi voleiul nu este gândit ca o meserie. Nici de către părinți, nici de cei care îl promovează sau chiar îl conduc. Avem foști mari voleibaliști, componenți de bază în echipa națională care acum sunt medici, ingineri, ingineri constructori, antrenori,  antreprenori, polițiști, politicieni. Marea majoritate a celor care au performat în volei sunt oameni realizați prin, cu și datorită voleiului. Voleiul nu le-a îngustat fereastra de oportunitate ci le-a deschis orizontul. Fiind în majoritate ei demonstrează că voleiul nu a fost un obstacol în relația cu școala. Cei care au ales și sportul și școala nu sunt excepții. Trebuie conștientizați părinții că voleiul poate fi o meserie, o treaptă de lansare sau un suport pentru viața de zi cu zi. Voleiul și cartea pot merge mână în mână.