Avem puțini antrenori care să crească jucători de volei. Catedre pentru antrenori avem mai multe. De ce? Nu mai avem oameni pasionați? Ba da, dar pasiunea trece și prin burtă.

De ce să-și piardă și sâmbetele și duminicile pe același salariu sau chiar mai mic când pot să rămână profesori de sport cu week-end-urile și vacanțele libere?  

Și apoi cerințele pentru ei sunt contradictorii: 

• FRVolei își dorește antrenori care să crescă jucători, individualități, pentru echipele naționale și pentru diviziile de seniori. 
• Cluburile își doresc antrenori care să se califice în fazele finale pentru a fi apreciată și activitatea directorilor.
• Parinții își doresc copiii educați în spiritul de echipă, își doresc să le fie dezvoltată personalitatea, să-și desfășoare activitatea sportivă într-un mediu organizat, un mediu sigur, dar să nu neglijeze nici învățătura. Vorbesc de părinții care înteleg că sportul îi ajută pe copii la școală și nu de cei care caută disperați scutiri de sport și care nu se alarmează când copiii lor stau numai cu ochii în telefon și nu știu nici să meargă darămite să alerge. 
• Antrenorii își doresc un salariu decent care să le alimenteze pasiunea și să justifice sacrificiile. De ce ar căuta și ar pregăti jucători înalți cu care se lucrează greu neavând nici un beneficiu când pot cu 7 sau 8 pitici să se califice la turnee semifinale sau finale unde câștigă puncte pentru activitatea profesională, deci salarii de merit sau, chiar mai rău, cu 12 cărți de identitate pot să obțină un salariu nemeritat și să-și mai ia un al doilea job pentru a trăi mai bine?