Vezi un antrenor care se agită pe margine, urlă la jucători, se întoarce spre spectatori și imploră cerul, aplaudă, sare. De pe margine zici, da frate, bun antrenorul ăsta, îi motivează, participă, e dedicat. Și de fapt el simulează, nu citește jocul adversarului și, mai rău, dă prea multe informații și de cele mai multe ori contradictorii sau greșite, de fapt nu este în stare să transmită decât agitația sa și indicații de genul: cineva face preluare, cineva dă pas și apoi atacăm decisiv, haide, haide! Echipa pierde. 

Vezi un antrenor care pare imobil pe margine, vorbește rareori, calm, fără agitație. De pe margine zici, bă frate, ăsta nu e bun de nimic, nu îi împinge de la spate, e blazat, nu participă. Și de fapt el a pregătit meciul la antrenamente, echipa își cunoaște adversarul și știe ce are de făcut, în puține cuvinte spune coordonatorului unde este echipa adversă mai vulnerabilă. Și echipa pierde. 

Privitorul, spectatorul de rând trage concluzia: primul e bun, al doilea e prost. El vede un meci. Nu observă că prima echipa nu are o strategie, nu are o creștere, are victorii întâmplătoare iar cea de-a doua chiar dacă a pierdut, a câstigat ceva în coeziune, a crescut iar victoriile viitoare vin de la sine. 

Antrenorii: pasionați, dedicați, agitați, calmi, buni actori, cabotini, mitocani, educați, experimentați, începători, cunoscători, novici, români, străini, tineri, bătrâni, îmbătrâniți. Așa îi percepem. Așa îi vedem. Așa ni se par din teren, din tribună sau de lângă stâlp.   

Dar ei de fapt sunt: dedicați, calmi, îmbătrâniți, mitocani, experimentați, cunoscători, agitați, tineri, străini, educați, actori, cabotini, începători, novici, români, bătrâni, pasionați.

Cum ar fi antrenorul perfect sau măcar valoros? Un antrenor care își cunoaște meseria, bun pedagog, bun motivator, care vede și răspunde prompt la jocul partenerilor de întrecere, care studiază jocul lor, care pregătește la antrenamente fiecare meci în funcție de adversar, care nu se pierde când echipa este în cădere ci oferă soluții care să o ducă iar pe val, care are personalitate, care se impune firesc, care pune presiune pe arbitri și pe adversari dar ia presiunea de pe umerii propriilor jucători. Un antrenor bun știe să conducă și să se bazeze pe o echipă de tehnicieni (antrenori secunzi, kinetoterapeut, trainer, medic, psiholog, statistician). A cam trecut vremea când antrenorul era factotum adică era până și contabil, sau se ocupa de cazări, deconturi, sponsori, transferuri, tot.