Am scris textul de mai jos chiar după Cupa României masculin. Din diverse motive (obiective) am întârziat să-l postez. Dar după meciul dintre Dinamo si Târgoviște a devenit de actualitate. De ce? Pentru că în sala Dinamo au fost mai mulți spectatori decât de obicei (să fi început publicul să descopere frumusețea acestui sport?). Și-au susținut echipele, au aplaudat fazele spectaculoase, au injurat la presupusele greșeli. Ca să rezum, au participat la spectacol. Meciul a fost mult mai frumos. QED.

Cupa României. Masculin. Aceleași  premize (aproape): meciuri excelente, faze lungi, mingi scoase incredibil, atacuri debordante, evoluția scorului  entuziasmantă, bucuria victoriei, tristețea înfrângerii, arbitraje foarte bune, televiziune, sistem Challenge, bărbați  frumoși, într-un cuvânt SPECTACOL. Dar, față de cealaltă finală, satisfacția  privitorului a fost mult mai mare. De ce? S-a văzut un public care a participat la show-ul din teren, a savurat palpitantele fazele oferite cu generozitate de cele două echipe, a aplaudat, a urlat, a bătut toba, s-a întristat, s-a ridicat în picioare, s-a bucurat iar în final chiar a plâns. S-a demonstrat (pentru a câta oară?) că un meci nu este perfect dacă nu are alături spectatorii, că o competiție nu are farmec dacă nu beneficiază de aportul publicului, că  orice competiție care nu are ca scop satisfacția iubitorilor de sport, ci doar bifarea participării în concurs, nu este completă. Felicitări celor care au înțeles aceste evidențe și au făcut ca spectacolul să fie desăvârșit. Quod Erat Demonstrandum.